DUPĂ OPERAȚIE: ÎNTREBĂRI FRECVENTE
În cazul în care pacienta se simte slăbită sau are nevoie de suport suplimentar, se poate prelungi internarea cu încă o noapte, pentru monitorizare și tratament până la stabilizare.
Este, de asemenea, recomandat să fiți însoțită și în primele zile după intervenție, pentru a primi ajutor la nevoie. Prezența unei persoane de încredere lângă dumneavoastră contribuie și la starea de bine emoțională, fiind un sprijin important în perioada imediat postoperatorie, acasă.
De asemenea, veți urma un tratament profilactic cu antibiotic timp de 5 zile, conform protocoalelor medicale aplicabile în cazul introducerii unui implant mamar.
Chiar dacă starea generală se îmbunătățește rapid, este esențial să se evite reluarea bruscă a unei vieți active, pentru a reduce riscul de complicații tardive, precum seromul sau hematomul.
Trebuie reținut că, deși la exterior vindecarea pare avansată, țesuturile interne au nevoie de mai mult timp pentru a se reface complet. Reluarea activităților solicitante prea devreme poate duce, de exemplu, la sângerări.
Întoarcerea la serviciu după augmentarea cu implant mamar trebuie discutată individual, în funcție de tipul de activitate și de modul în care decurge recuperarea.
Un prim motiv este legat de medicația administrată în perioada postoperatorie (analgezice, sedative), care poate afecta reflexele și vigilența. De asemenea, aceste substanțe pot apărea la testele de tip Drug Test, ceea ce poate avea consecințe legale dacă sunteți depistată conducând sub influența lor.
În schimb, este important să purtați centura de siguranță, chiar dacă poate provoca disconfort în zona operată. Eventualele complicații legate de presiunea aplicată de centură se pot remedia, însă viața și siguranța au prioritate absolută.
Un duș scurt este permis la 48 de ore după intervenție. Este important ca zonele operate să fie doar clătite ușor, fără a fi spălate intensiv cu apă, săpun sau gel de duș. Dacă aveți tuburi de dren, dușul poate fi făcut la 48 de ore după îndepărtarea acestora.
Baia în cadă nu este permisă timp de o lună după operație. De asemenea, sunt interzise:
- piscina,
- sauna,
- ciubărul,
- hamamul (baia turcească).
Aceste activități presupun expunere la căldură ridicată, care poate favoriza formarea unui serom (acumulare de lichid sub piele).
Bustiera este disponibilă în culorile bej sau negru, în funcție de stocul din ziua intervenției. Mărimea potrivită va fi selectată cu atenție, în funcție de bustul obținut în urma operației.
Dacă doriți o bustieră suplimentară, vă putem îndruma către distribuitorul autorizat – livrarea și plata se vor face direct către acesta.
Atenție la așa-zisele bustiere medicale promovate pe piață – multe dintre acestea nu oferă suportul, reglajele și stabilitatea necesare, și pot afecta negativ procesul de vindecare.
În ceea ce privește sutienele cu sau fără sârmă, în perioada postoperatorie nu se recomandă purtarea celor cu armătură metalică, deoarece acestea pot apăsa pe cicatrici, provocând iritații sau disconfort. O alternativă potrivită este bustiera sport, elastică și bine fixată, care oferă susținerea necesară fără a afecta zona operată.
Se recomandă evitarea zborului în prima săptămână după operație. Dacă totuși este necesar să călătoriți cu avionul:
- Asigurați-vă că vă hidratați corespunzător,
- Faceți mișcare ușoară înainte și în timpul zborului (mers prin cabină, mișcarea picioarelor), pentru a reduce riscul de tromboembolism.
Pentru zborurile lungi, poate fi necesară o profilaxie antiembolism, prin administrarea unui anticoagulant (ex. Clexane) – acest aspect trebuie discutat în prealabil cu medicul chirurg și medicul anestezist.
Pentru un efect suplimentar, se pot folosi și plasturi de silicon, care aplică o presiune ușoară și constantă pe zona cicatricială, contribuind la un aspect mai neted și uniform.
Este esențial să evitați expunerea cicatricilor la razele UV, indiferent de sursă:
- solar,
- bronz natural,
- expunere directă la soare.
Radiațiile pot duce la pigmentarea cicatricilor, ceea ce poate afecta rezultatul estetic final.
Dacă în timpul operației au fost montate tuburi de dren, acestea vor fi îndepărtate atunci când drenajul zilnic scade sub 50 ml, măsurat în exact 24 de ore. Îndepărtarea drenurilor este o procedură simplă, care poate produce doar un ușor disconfort.
Programul de urmărire continuă cu controale la:
- 6 săptămâni,
- 3 luni,
- 6 luni,
- 1 an după intervenție.
Aceste controale sunt esențiale pentru monitorizarea vindecării și menținerea unui rezultat pe termen lung.
Este recomandat ca, după mamoplastie, să se efectueze anual o ecografie mamară. Această investigație are un dublu rol:
- monitorizează starea implanturilor mamare,
- permite evaluarea periodică a glandei mamare.
Ecografia ajută la depistarea eventualelor modificări din timp și este o parte importantă a îngrijirii pe termen lung după intervenție.
GHIDUL PACIENTULUI: întrebări frecvente augmentare cu implant mamar – după operație
Programează o consultație
Vrei să afli mai multe despre această procedură sau dorești o programare?
Folosește formularul alăturat sau sună-mă la 0757.37.26.48
"*" indică câmpurile obligatorii


