ASIMETRIE MAMARĂ
Tipuri de sâni
Asimetria mamară indică o diferență de mărime, formă sau poziție a sânilor, într-o formă mai mult sau mai puțin pronunțată. Uneori, unul dintre sâni este mai mic decât celălalt, situație în care este vorba despre asimetria de volum. Alteori, forma unuia dintre sâni se aseamănă mai mult unei pare, în timp ce celălalt are un contur mai rotunjit. Totodată, există și cazul în care, din diverse motive, unul dintre cei doi sâni asimetrici este poziționat mai jos decât celălalt.
Fiecare dintre aceste fenomene creează o discrepanță de ordin estetic și un sentiment de disconfort în rândul pacientelor. Ceea ce trebuie, însă, subliniat este faptul că aceste lucruri sunt în mare parte normale și nu reprezintă o problemă de sănătate. Mai mult, pacientele trebuie să înțeleagă că nu poate exista o simetrie perfectă între cei doi sâni, nici măcar după efectuarea uneia sau mai multor intervenții de corecție.
Asimetria sânilor cauze
Există mai mulți factori care pot conduce la apariția efectului de sâni asimetrici, dintre care se numără:
Profilul pacientei
Procedurile de corecție a asimetriilor mamare sunt recomandate tuturor pacientelor care:
Consultația medicală
Indiferent de tipul sau gradul de asimetrie al sânilor, înainte de a opta pentru una sau mai multe dintre procedurile corective, pacientele trebuie să ia parte la un consult medical de specialitate alături de medicul chirurg.
În cadrul acestei întâlniri, sunt evaluate atât diferențele vizuale, cât și cele palpabile dintre cei doi sâni, și se analizează starea de sănătate și, după caz, rezultatele testelor imagistice efectuate. În funcție de toți acești factori, medicul stabilește împreună cu pacienta care sunt tipurile de intervenție potrivite pentru obiectivele sale și sunt discutate etapele și riscurile pe care acestea le presupun.
Proceduri estetice sân
În funcție de gradul și tipul de asimetrie mamară, de dorințele pacientei, dar și de starea sa de sănătate generală, corecția sânilor asimetrici se poate face prin oricare dintre următoarele proceduri, individual sau împreună:
Mărirea sânilor cu implant mamar
Presupune introducerea de implanturi mamare în sânul cu dimensiunea mai mică, pentru a crea o simetrie a volumului. Aceste implanturi sunt disponibile într-o varietate de forme și mărimi, astfel că rezultatele obținute sunt întotdeauna personalizate.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de mărire a sânilor prin implant mamar se desfășoară.
Mastopexie
Această procedură mai poartă și denumirea de lifting al sânilor și implică ridicarea și remodelarea acestora, pentru a elimina problema asimetriei de formă sau poziție.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de mastopexie se desfășoară.
Mastopexie cu implant
Mastopexia cu implant combină avantajele liftingului de sâni cu cele ale augmentării mamare prin implanturi, oferind o corecție completă a formei, volumului și a poziției sânilor.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de mastopexie cu implant se desfășoară.
Lipofilling sâni
Această opțiune corectează aspectul sânilor pe cale non-invazivă, folosind transferul de grăsime autologă din zonă precum abdomenul, coapsele sau fesele pacientei. După ce este supusă unui proces de purificare, grăsimea prelevată este ulterior injectată în sâni, cu scopul de a le mări volumul și de a le îmbunătăți conturul.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de lipofilling mamar se desfășoară.
Reducție mamară
În cazul unei asimetrii de volum în care se dorește reducerea dimensiunii unuia dintre sâni, este recomandată reducția mamară. Rolul său este acela de a crea o simetrie între cei doi sâni, îndepărtând excesul de țesut mamar și îmbunătățind, totodată, confortul fizic al pacientelor.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de reducție mamară se desfășoară.
Liposculptură sâni
Efectul liposculpturii sânilor este similar cu cei al reducției mamare, cu diferența că această procedură este mai puțin invazivă decât cea dintâi. Totodată, liposculptura presupune utilizarea tehnicilor de liposucție pentru a elimina diferențele de dimensiune între cei doi sâni.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de liposculptură mamară se desfășoară.
Corecție a areolelor și mameloanelor
În cazul în care diferențele dintre sâni se răsfrâng și asupra aspectului areolelor și mameloanelor, există o serie de proceduri prin care acestea pot fi redimensionate, remodelate sau repoziționate.
Poți afla aici mai multe detalii despre modul în care intervențiile de corecție a areolelor și a mameloanelor se desfășoară.
ATENȚIE! Procedurile de corecție a asimetriei mamare sunt menite doar să aducă o îmbunătățire a aspectului sânilor. Nu poate exista simetrie perfectă și întotdeauna vor exista diferențe.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Corecție sâni asimetrici
Programează o consultație
Vrei să afli mai multe despre această procedură sau dorești o programare?
Folosește formularul alăturat sau sună-mă la 0757.37.26.48
"*" indică câmpurile obligatorii