Despre Ahile s-au scris și spus multe de-a lungul timpului. Recunoscut pentru calitățile sale războinice, eroul homeric a depășit cu mult paginile vechilor epopei și și-a croit un loc sigur în limbajul pe care îl folosim în cadrul, dar și dincolo de sala de operații. Călcâiul lui Ahile pare a fi cea mai cunoscută expresie, însă pentru unii pacienți, tendonul lui Ahile reprezintă un exemplu cel puțin la fel de sonor.

Legătura dintre cei doi termeni nu este însă întâmplătoare. Așa cum călcâiul lui Ahile reprezenta în scrierile antice punctul vulnerabil al eroului, tendonul ahilian marchează un punct slab în biomecanica piciorului uman. Mai multe despre legătura dintre cele două, dar și despre diagnosticul de ruptură de tendon ahilian puteți citi în cele ce urmează.

Poate una dintre cele mai puternice și emblematice figuri din mitologia greacă, Ahile a devenit pentru noi toți cunoscut odată cu Iliada. Fiu al zeului mării, Peleu, și al nimfei Thetis, Ahile a fost un luptător remarcabil, cunoscut pentru vitejia sa în timpul războiului troian.

Acesta a devenit un personaj invincibil după ce figura maternă l-a scufundat în râul Styx, bebeluș fiind, pentru a-l face nemuritor. Pentru că Thetis îl ținea de călcâi în tot acest timp, acea zonă a corpului a rămas vulnerabilă.

Ahile și-a găsit sfârșitul în timpul războiului troian. Paris, prințul Troiei, a fost cel care l-a ucis, lovindu-l cu o săgeată în călcâi – de unde și expresia pe care o folosim astăzi.

Călcâiul lui Ahile reprezintă o zonă vulnerabilă sau un punct slab al unei persoane sau al unei situații, care, deși aparent puternică în ansamblu, poate duce la consecințe grave dacă este expusă.

Mitologia greacă nu a influențat doar discursul de zi cu zi, ci și pe cel medical. Dovada se află chiar în paginile manualelor de anatomie, acolo unde observăm denumirea dată tendonului ce conectează mușchii gastrocnemian și solear din partea posterioară a gambei la osul calcaneu al călcâiului: tendonul lui Ahile. Dată fiind proximitatea sa față de zona călcâiului, analogia terminologică este explicabilă.

Tendonul ahilian este esențial în mișcări precum mersul, alergatul și săritul, însă pentru că este localizat într-una dintre cele mai solicitate părți ale corpului, acesta este predispus la leziuni, mai ales în cazul suprasolicitării sau mișcărilor bruște.

Ruperea – totală sau parțială – a acestui cordon fibros poate duce la incapacitatea de a merge sau a sprijini greutatea corpului pe piciorul afectat — fapt ce marchează vulnerabilitatea, întocmai ca în cazul eroului homeric.

Ruptura apare de obicei în porțiunea tendonului situată la aproximativ 6 centimetri de punctul unde acesta se atașează de osul călcâiului. Pentru că în acest punct nivelul fluxului sanguin este unul redus, zona este mai predispusă la rupturi și, prin urmare, procesul de vindecare devine mai dificil.

Pentru unii pacienți, simptomatologia rezultată în urma rupturii de tendon ahilian se manifestă mai pregnant decât în cazul altora. De cele mai multe ori, afecțiunea este semnalată prin:

• Un sunet de pocnet sau trosnitură în momentul producerii leziunii;
• Senzația de lovire la nivelul gambelor;
• Durere, uneori severă, și umflături în zona călcâiului;
• Incapacitatea de îndoi piciorul sau de a-l folosi corespunzător în timpul mersului;
• Lipsa posibilității de a sta pe vârfuri cu piciorul afectat.

Ruptura apare frecvent în urma unui stres brusc aplicat asupra tendonului, fie în timpul săriturilor intense, caracteristice sportivilor de performanță, fie ca urmare a căderilor de la înălțime sau a altor accidente neașteptate.

Printre factorii care favorizează riscul de accidentare la nivelul tendonului lui Ahile se numără:

• Vârsta – persoanele între 30-40 ani;
• Sexul – bărbații sunt de până la 5 ori mai predispuși decât femeile;
• Sportul – cele ce implică alergarea, săritul sau schimbări bruște de direcție;
• Tratamentele pe bază de steroizi, injectate la nivelul articulației gleznei;
• Antibioticele din clasa fluorochinolonelor;
• Obezitatea.

Nu de puține ori – între 20-25% din cazuri, pacienților care se confruntă cu simptomele enumerate anterior li se pune diagnosticul de entorsă de gleznă. De aceea, un diagnostic corect și atent este esențial pentru a identifica problema reală și a evita complicațiile pe termen lung.

Procesul de diagnosticare începe cu examinarea fizică a piciorului. În cazul unei rupturi parțiale, sunt prezente sensibilitatea și edemul. Dacă tendonul lui Ahile este rupt complet, se poate observa o depresiune în zona afectată, iar reflexul de flexare al piciorului va fi absent. Uneori, pentru a stabili cu exactitate amploare leziunii, pot fi necesare testele imagistice – ecografie sau RMN.

Gestionarea rupturii de tendon ahilian se poate face atât pe cale chirurgicală, cât și fără ajutorul bisturiului, rezultatele finale fiind similare.

De la odihnă și repaus, până la administrarea analgezicelor și imobilizarea piciorului în flexie cu ajutorul unei orteze sau al unei botine ortopedice, există mai multe soluții pentru vindecarea unei rupturi ușoare sau parțiale a tendonului lui Ahile.

Pacienții care optează pentru intervenția chirurgicală beneficiază de o recuperare mai rapidă și de o vindecare accelerată. Operația constă în realizarea unei incizii de aproximativ 10–15 cm pe partea posterioară a piciorului, urmată de suturarea tendonului rupt (tenorafie). În unele cazuri, tendonul poate fi consolidat suplimentar cu alte structuri tendinoase.

Este important de menționat că tendonul lui Ahile, datorită forței sale mari, poate necesita utilizarea unor ancore osoase pentru reinserția sa corectă la nivelul călcâiului – ancorele fiind fixate în osul călcâiului pentru a asigura o ancorare stabilă a tendonului. Totodată, datorită forțelor semnificative exercitate de mușchii gambei, tehnicile standard de sutură pot fi insuficiente, necesitând proceduri speciale de tenorafie pentru a preveni dehiscența suturilor și re-ruptura tendonului.

În anumite situații, se poate apela la tehnici suplimentare de chirurgie plastică reconstructivă pentru a repara sau adapta tendonul, printre care:

• Tenoplastia: reprezintă modelarea tendonului prin alungire;

• Tenoreflectarea: o tehnică de alungire utilizată pentru a compensa o eventuală scurtare a tendonului;

• Utilizarea unei grefe de tendon plantaris: grefa acționează ca un fir biologic de sutură, consolidând zona suturată.

Printre complicațiile frecvente se numără necroza pielii și dehiscența suturii. Pielea din zona tendonului lui Ahile este subțire și fragilă, ceea ce impune o abordare chirurgicală deosebit de atentă pentru a preveni re-ruptura, complicație des întâlnită în astfel de intervenții.

Pentru a trata sau a afla mai multe detalii cu privire la ruptura de tendon achilian, programează o consultație alături de dr. Amit Beedasy!